Misiune economica in Turcia
- grupul de presa
- Sep 26, 2019
- 1 min read

In perioada 1-3 octombrie 2019, Camera de Comert si Industrie a României (CCIR) va organiza o Misiune Economica în Turcia. Actiunea va include un Forum de Afaceri multisectorial ce se va desfasura la Hotelul Sheraton din Ankara, în data de 2 octombrie a.c. începând cu ora 10:30.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul de Relatii Economice Externe din Turcia (DEIK) în marja celei de-a XXVII-a Sesiune a Comisiei Mixte Interguvernamentale România – Republica Turcia (JEC). Forumul va fi prezidat de catre E.S. domnul Fuat Oktay, Vice presedinte al Republicii Turcia si domnul Mihai-Viorel Fifor, Vice prim ministru al României.
Obiectivul acestei misiuni economice este facilitarea patrunderii pe piata din Turcia a companiilor românesti si intensificarea comertului de marfuri si servicii. Analizând structura delegatiei companiilor turcesti, rezulta ca urmatoarele grupe de produse si servicii ofera oportunitati de valorificare pentru firmele românesti: produse din fier si otel, constructii si materiale de constructii, logistica si transporturi, industria auto, turism, turism medical, IT, textile, încaltaminte, produse farmaceutice, telecomunicatii, agricultura, suplimente alimentare, cosmetice.



Comments